Accident grav în Satu Mare. Un accident grav a avut loc în urmă cu puţin timp în zona trecerii de peietoni de pe str. Careiului, la intersecţia cu Universului.
La faţa locului sunt două autospeciale de pompieri şi o ambulanţă.
“În jurul orei 12:30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someș” al judeţului Satu Mare, a fost solicitat să intervină la un accident rutier între două autoturisme produs pe strada Careiului, municipiul Satu Mare.
La locul evenimentului a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare, încadrate de 10 subofițeri.
În urma impactului a rezultat o victimă, de sex feminin cu vârsta aproximativă de 50 ani, încarcerată dar conștientă.
Aceasta a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, a fost monitorizată și evaluată de către echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean Satu Mare”, a transmis ISU Satu Mare.
Potrivit martorilor, BMW-ul combi circula cu viteză dinspre sensul giratoriu spre ieşirea din oraş şi cu partea din faţă a lovit lateral un alt BMW care intenţiona să intre în parcare. În urma impactului, cea de-a doua maşină a fost proiectată pe spaţiul verde, iar o femeie a rămas încarcerată. Ea este conştientă.