Anul acesta se întorc acasă mai puțin români din străinătate

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 20 tone de articole second-hand.
Perioada sărbătorilor Pascale a fost una relativ liniștită din punctul de vedere al activității specifice Poliției de Frontieră. Nici valorile de trafic nu au fost foarte mari – vorbim aici și de sensul de intrare și de cel de ieșire din România, bineînțeles făcând referire în special la Punctele de Trecere a Frontierei Petea și Urziceni, care sigur că sunt cele mai tranzitate din această perioadă.

Fluidizarea traficului de călători şi autovehicule în punctele de trecere a frontierei, dar şi siguranţa cetăţenilor care tranzitează frontiera de stat a fost preocuparea majoră a Poliției de Frontieră Satu Mare în această perioadă.
Doar în weekend-ul premergător Paștelui Catolic am înregistrat valori de trafic puțin mai crescute în cele două puncte de trecere a frontierei. Spre exemplu, în perioada 07 aprilie – 10 aprilie au intrat în România, prin PTF Petea, peste 30.600 de persoane, călătorind cu 10.400 mijloace de transport. Dar, din fericire, nu au fost probleme nici în ceea ce privește traficul transfrontalier și nici situații care să afecteze ordinea și siguranța cetățenilor aflați în perimetrul punctelor.
Referindu-ne la evenimentele înregistrate la frontiera verde ori în punctele de trecere a frontierei, cazuistica faptelor constatate a fost diversă. Am avut, spre exemplu, în PTF Petea, trei transporturi de diverse produse second-hand – în total o cantitate de aproape 50 de tone – cărora nu li s-a permis intrarea pe teritoriul României fiindcă nu respectau legislația în vigoare. Au fost și trei persoane pe numele cărora erau emise mandate de arestare europeană ori de executare a pedepsei, și cărora nu li s-a permis ieșirea din țară, care au fost predate colegilor din cadrul IPJ Satu Mare pentru punerea în aplicare a mandatelor.
De asemenea, două autoturisme care figurau ca fiind căutate de autoritățile străine au fost reținute la ieșirea din țară, de această dată în PTF Urziceni. Au fost destul de numeroase infracțiunile la regimul circulației – vorbim aici de permise de conducere false, ori chiar lipsa lor, certificate ITP falsificate și un caz de conducere sub influența alcoolului.

Distribuie:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știrile Zilei TV

Relevante

SĂRBĂTOAREA FIILOR SATULUI BABA NOVAC

Asociația „FIII SATULUI BABA NOVAC”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al Orașului Ardud, Casa de Cultură „dr. Augustin Mircea” Ardud și Parohia Ortodoxă

Ambulanță implicată într-un accident

În jurul orei 16.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui accident rutier, pe Bld. V.Lucaciu,