Deja sătmărenii sunt obișnuiți cu transportul de tehnică militară prin județ, în special pe timp de noapte. Dacă până acum s-au transportat muniție, blindate și alte categorii de tehnică militară, joi seara a venit rândul unor elicoptere de fabricație sovietică, scrie PresaSM.
Acestea au fost puse pe niște platforme și acoperite cu folie, cu excepția turbinelor. De asemenea, a fost vizibilă și forma aparatelor militare de zbor.
Cum transportatorii nu și-au făcut prea bine calculele, în zona localității Halmeu, în jurul orei 2.20, un astfel de elicopter a agățat cu rotorul un cablu și a dislocat un stâlp aflat pe marginea drumului.