Cameră de audiere pentru copiii abuzaţi, la DGASPC Satu Mare


O cameră specială de audiere a copiilor abuzaţi a fost dată în folosinţă, luni, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, aceasta având o tehnologie specială de înregistrare şi transcriere.

Potrivit directorului DGASCP Satu Mare, Mariana Dragoş, camera este dotata cu tehnologie de înregistrare audio-video, unde minorii abuzaţi sau martori în anumite dosare vor fi audiaţi într-un mediu prietenos, în prezenţa unui psiholog, fără să aibă contact cu persoanele implicate în anchetă, cum ar fi agresori sau avocaţi, sau să repete declaraţiile în faţa altor instituţii.

“Prin această cameră de audiere practic ne-am dorit ca minorul odată traumatizat prin momentele prin care a trecut, să i se ofere un cadru prietenesc şi să putem să folosim şi declaraţia lui ca şi probă în procesele pe care noi le desfăşurăm. În această cameră va fi alături de specialiştii noştri iar interacţiunea directă cu autorităţi, cu persoane faţă de care nu a reuşit să dezvolte o relaţie de încredere să nu mai fie o barieră şi o sincopă efectiv. În spatele acestor ziduri este o tehnologie avansată de audiere, o tehnologie care, aş putea spune că este unică la nivel naţional. Mai există camere de audiere în ţară dezvoltate de diferite ONG-uri, dar ceea ce am reuşit să implementăm la Satu Mare este o tehnologie la nivel înalt şi eu cred că nu mai există până în momentul de faţă”, a spus Mariana Dragoş.

Distribuie:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știrile Zilei TV

Relevante

SĂRBĂTOAREA FIILOR SATULUI BABA NOVAC

Asociația „FIII SATULUI BABA NOVAC”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al Orașului Ardud, Casa de Cultură „dr. Augustin Mircea” Ardud și Parohia Ortodoxă

Ambulanță implicată într-un accident

În jurul orei 16.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui accident rutier, pe Bld. V.Lucaciu,