Cutremurul cu o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter, de luni seara, înregistrat la doar 15 kilometri de municipiul Arad, a scos oamenii în stradă, în Arad și Lipova, notează agenția națională de presă Agerpres. O mulțime de oameni au ieșit din apartamente speriați, în urma cutremurului de luni seara. Din fericire, însă, nu au fost înregistrate pagube, conform autorităților. Imediat după producerea cutremurului, sute de oameni din cartiere au ieşit în stradă, de teamă că ar putea exista replici. În Arad şi Lipova, locuitorii de la blocuri, care au simțit cel mai tare seismul, spun că a fost cel mai intens cutremur pe care l-au simţit în zonă.
„S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare”, a spus, pentru AGERPRES, un locatar din cartierul Aurel Vlaicu, Gabor Sinka.
Şi în cartierele de case din Arad, oamenii au ieşit la stradă pentru a-şi întreba vecinii dacă au simţit cutremurul. „Parcă a trecut un tanc pe stradă, a vibrat casa, mobila, am simţit sub picioare cum se mişcă podeaua. A fost primul cutremur pe care l-am simţit”, a spus un locuitor din cartierul Europa, din Vladimirescu.
Inițial, cei de la Institutul Naţional De Cercetare – Dezvoltare Pentru Fizica Pământului au localizat epicentrul la 12 kiloetri distanță de Lipova, ca mai apoi să revizuiască datele