Incendiu devastator în județul Satu Mare!

Un incendiu puternic s-a produs în jurul orei 11.30 la o anexă a unei case de locuit în localitatea Orașu Nou.
La locul incendiului au intervenit de urgență, 10 cadre militare de la nivelul Secției de Pompieri Negrești-Oaș, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, în sprijinul cărora s-au alăturat forțe din cadrul SVSU Orașu Nou.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătrați, la nivelul acoperișului anexei și a casei de locuit, cu o mare degajare de fum și cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la întreaga locuință și la casele învecinate.
Pompierii au localizat prompt incendiul după care au acționat mai bine de 2 ore pentru lichidarea acestuia, reușind să salveze casa de locuit.


Sursa probabilă de aprindere a fost, jar sau scântei, împrejurarea determinantă fiind depozitarea cenușei și a jarului nestins, în apropierea materialelor combustibile.

Pagubele materiale înregistrate în urma incendiului constau în arderea acoperișului pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătrați și distrugerea diverselor utilaje agricole depozitate în anexa gospodărească.

Din fericire, nu au existat victime.

Un echipaj de pompieri care încadrează o autospecială de lucru cu apă și spumă se află în continuare, la fața locului, în supraveghere.

Distribuie:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știrile Zilei TV

Relevante

SĂRBĂTOAREA FIILOR SATULUI BABA NOVAC

Asociația „FIII SATULUI BABA NOVAC”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al Orașului Ardud, Casa de Cultură „dr. Augustin Mircea” Ardud și Parohia Ortodoxă

Ambulanță implicată într-un accident

În jurul orei 16.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui accident rutier, pe Bld. V.Lucaciu,