Îndrăgitul și carismaticul actor Pavel Bartoș s-a aflat astăzi pentru o scurtă vizită la Satu Mare. Alături de regizorul Jesus del Cerro au prezentat la Cineplexx ultimul film de succes, Ramon – OM sau SuperOM.
Înainte ca filmul să înceapă, Pavel și Jesus s-au întâlnit cu sătmărenii, au povestit cum a luat naștere acest film care a avut un succes neașteptat.
“Mă leagă multe lucruri frumoase de Satu Mare. Aici pot să spun că am descoperit tainele teatrului și vin de fiecare dată cu drag în orașul vostru”, a spus Pavel Bartoș.
Sala a fost plină în așteptarea noului film, iar Pavel Bartoș le-a mulțumit în stilul caracteristic și a promis că se va întoarce de fiecare dată cu drag la Satu Mare.
“Ramon este un film pentru toată lumea. De la copilul de câțiva ani până la cei de vârstă înaintată. Se râde românește, a fost cel mai ales film ai de Sfântul Valentin. Suntem în turneu, lumea se bucură când ne vede”, a spus actorul.
Despre film
La prima vedere, Ramon pare un om simplu a cărui unică și mare pasiune este viticultura. Viața lui este dată peste cap atunci când, printr-o serie neașteptată de împrejurări, întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume de care se îndrăgostește fulgerător.
Decide să plece la București să își găsească “marea iubire”. Ajuns aici, Ramon descoperă că viața într-un oraș mare nu este deloc ușoară. Totul se complică atunci când devine și suspectul principal în cel mai mare jaf al secolului, furtul unui tablou de 50 de milioane de euro!
Ramon pornește astfel într-o dublă misiune extrem de periculoasă (cel puțin așa crede el) să recupereze tabloul și să găsească fata visurilor sale. Va reuși el? Întrebarea la care trebuie să răspundă cei din jurul lui este dacă Ramon este un simplu OM sau un SuperOM.