Inspectoratele școlare, acaparate complet de politicieni. Calitatea învățământului, la mâna intereselor de partid

Sursa Fanatik:ro

Inspectoratele școlare au devenit ultimele victime ale politizării, profesorii numiți în funcțiile de conducere fiind membri ai partidelor aflate la guvernare
În contextul în care circa 150.000 de profesori au intrat, luni, în grevă și chiar dacă principalele revendicări vizează majorarea salariilor, una din principalele probleme ale învățământului preuniversitar rămâne politizarea inspectoratelor școlare. Din toate județele țării, inclusiv Municipiul București, doar într-un singur județ din țară inspectorii școlari nu au legătură cu unul dintre cele trei partide aflate la guvernare.
PNL și PSD la Inspectoratul Școlar București și Ilfov

Inspectoratele școlare par să fi devenit ultimele instituții unde posturile de conducere sunt ocupate de profesorii care sunt membri ai unuia dintre cele două mari partide aflate la guvernare.

În luna iunie a anului trecut, profesorul de matematică Vlad Drinceanu (foto-centru) a fost numit inspector general pentru București. Acesta a înlocuit-o în funcție pe Mihaela Ștefan, fosta inspectoare generală care era membră PNL. În ceea ce-l privește pe Vlad Drinceanu, acesta ocupă funcția de consilier local al Sectorului 4, acolo unde în 2020 a obținut un mandat candidând pe listele PSD.

Potrivit declarației de avere din 2021, în anul 2020, acesta a fost unul dintre consilierii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, funcție pentru care în acel an a încasat un salariu de peste 20.000 de lei. De altfel, potrivit declarației de interese acesta a făcut parte din consiliul de administrație al societății Totul Verde SA. Aceasta este noua denumire a fostei ADP Sector 4, societatea fiind sub administrarea Consiliului Local. De altfel, în 2020 acesta a fost angajat ca expert în administrație publică de Asociația Municipiilor din România.

Profesorul Vlad Drinceanu a avut și câteva incursiuni în lumea afacerilor. Potrivit declarației de interese din 2014, acesta a deținut 50% din acțiunile unei firme de dozatoare de cafea, SC Brothers Vending&Distribution SRL. Publicația Edupedu a scris că Vlad Drincescu a fost și asociat la o firmă de pompe funebre din Sectorul 4, SC Prestserv Ultimul Drum SRL, firma fiind înființată în 2011, și radiată un an mai târziu.

Unul dintre cei trei inspectori generali adjuncți este profesoara de limba română, Amalia Stoenescu. Aceasta este membră PNL din 2004, iar în prezent este vicepreședintele grupului de Politici în Educație și Cercetare din cadrul organizației PNL Sector 2.
O fată de 16 ani, victimă a unui viol, a supraviețuit unui accident…
Digi24.ro

Tot inspector general adjunct în cadrul ISMB este și Ruxandra-Eugenia Regalia (foto-stânga). Din 2020, aceasta este consilier local din partea PSD la Sectorul 1 al Capitalei, acolo unde a candidat alături de primarul Dan Tudorache, în prezent cercetat de DNA în celebrul dosar de corupție, „dosarul diamantelor”. Potrivit ultimei declarații de avere, aceasta are un cont de economii deschis în 2021 la CEC Bank în valoare de aproape jumătate de milion de lei.

Cel de-al patrulea post de inspector general adjunct este ocupat de profesoara de matematică Gabriela Postescu. Dacă aceasta nu este membră a vreunui partid politic, presa a scris în mod repetat despre ea că este o apropiată a primarului Daniel Băluță. În anul 2017 a participat alături de primarul PSD la o festivitate de premiere a elevilor, iar publicația Tribuna Învățământului a publicat o relatare în care Gabriela Postescu este prezentată ca fiind inspector şcolar pentru management instituţional în Sectorul 4. „Cu o privire de ansamblu, prof. Gabriela Postescu, inspector şcolar pentru management instituţional în sectorul 4, reaminteşte că de câţiva ani acest sector obţine media cea mai mare la bacalaureat între sectoarele Capitalei”, scrie sursa citată.
Situația este similară și la Inspectoratul Județean Ilfov. Aici postul de inspector școlar general este ocupat de profesoara Adriana Stoica. Aceasta este membră a PNL, menționează Organizația de Femei Liberale Ilfov, iar din 2020 a fost aleasă în consiliul local al comunei Clinceni.

Tot în Ilfov, inspectorul școlar general adjunct este profesorul Ion Dogaru, și el membru PNL. Acesta a fost consilier local al orașului Popești-Leordeni din 2012 până în 2020. Acesta a candidat în 2016 chiar la funcția de primar al orașului, însă fără succes.

Această politizare a inspectoratelor școlare a fost criticată chiar de către președintele Iohannis, care în 2018, la lansarea raportului „România Educată”, spunea că acest fenomen se petrece în perioadele în care PSD se află la guvernare.

„Da, actualele inspectorate școlare trebuie desființate și înlocuite cu structuri de profesioniști. Iar politizarea – când am fost eu inspector, pot să vă spun că nu a existat politizare, pur și simplu. Iar, dacă acum intri într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid, înseamnă că este o minune. Aceste politizări, și sper că nu mi-o luați altfel decât o spun, aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale pesediste”, spunea șeful statului.

La finalul anului trecut, actualul ministru al educației, Ligia Deca, anunța că nu se organizează concursuri pentru inspectorii școlari, dar că acestea ar putea avea loc abia după adoptarea noilor legi din educație.
Politizarea inspectoratelor și în țară

Situația în țară este similară cu ceea ce se observă la București-Ilfov. Și aici, în multe județe inspectorii generali sunt cel mai adesea membri în unul dintre cele două mari partide aflate la putere. Spre exemple, la Dolj, inspector școlar

general este profesorul Daniel Alexandru Ion. Numit în data de 10 septembrie 2021, acesta este membru PNL și membru în biroul executiv al PNL Craiova. În februarie 2022 presa locală a scris că acesta a participat la concursul de directori de școli pentru unul dintre posturile rămase vacante, asta în condițiile în care aceste concursuri sunt organizate de Ministerul Educației prin Inspectoratele Județene.

Aceeași situație este întâlnită și la Inspectoratul Școlar Alba. Aici, inspectorul școlar general este profesorul Cornel Stelian Sandu, care este și membru PNL. Profesorul Sandu este și consilier local al Municipiului Alba, ales în 2020. Tot la Alba, inspectorul general adjunct, Delia Angela Gheorghiță este președintele organizației PSD din Aiud și membru în consiliul local. Cel de-al doilea inspector școlar adjunct, Dan Ioan Cherecheș este în schimb membru PNL, fiind ales în 2020 în Consiliul Județean Alba.

La Argeș, în luna mai a fost numit inspector școlar general Dumitru Tudosiu, cel care a mai ocupat această funcție timp de șase ani între 2014 și 2020. Acesta este membru PSD, fiind secretar executiv al organizației PSD Pitești. Din 2020 acesta este și consilier local al Municipiului Pitești, fiind la al treilea mandat la Primăria Pitești. Inspectorul general adjunct, Constantin Cristinel Crețu, este membru al PNL și consilier local al orașului Câmpulung. Acesta este și vicepreședinte al PNL Câmpulung. Cel de-al doilea inspector adjunct, Maria Cătălina Dumitrașcu, este și ea membru al PNL Pitești și consilier local al Municipiului Pitești. În decembrie 2022, PSD i-a cerut demisia după ce a organizat o dezbatere despre discriminare, social-democrații acuzând că acest eveniment a fost transformat în unul de campanie electorală.

La Arad, Inspectoratul Școlar este condus de profesorul Marius Sorin Gondor, fot deputat din partea PDL în legislatura 2008-2012. Acesta a fost numit în funcția de inspector în noiembrie 2019 de către fostul ministru al educației, liberala Monica Anisie. Dintre cei trei inspector adjuncți doar unul, Isabella Barbocz, nu este membru al unui partid politic. Profesorul Daniel Vasile Tocoian, inspector adjunct, este membru PNL iar despre Janina Coraș, intrată în atenția presei pentru pozele personale de pe Facebook, presa locală a scris că a făcut parte din PSD și că numirea ei a fost făcută la presiunea liderului PSD, Mihai Fifor.

Din aprilie 2022, la conducerea Inspectoratului Școlar Bacău a fost numită profesoara Ana Maria Egarmin, care este și consilier județean din partea PSD. Cei doi inspectori adjuncți, Ida Vlad și Lavinia Misăilă, nu sunt membri de partid.

Inspectoratul Școlar Bihor este condus de Horea Abrudan, despre care presa locală scrie că este membru al PNL încă din anul 2011. La finalul anului trecut acesta a fost audiat ca martor de către DNA într-un caz ce viza trucarea unui concurs pentru directori, caz în care acuzații au fost aduse directoarei Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Țigan, și ea membru PNL. Cei doi inspectori școlari adjuncți sunt Kéry Hajnal, membru UDMR și consilier județean, și Nicolae Ioan Avram, membru PSD și fost consilier local la Oradea.

La Bistrița-Năsăud, inspector general este profesorul Nicula Mircea Cristian. Fără să fie membru al vreunui partid politic, acesta este profesor de informatică și coordonator al unei echipe de robotică, ”Esentza Robotics”, cu care a reușit calificarea la Campionatul Mondial de Robotică din Houston. Nici inspectorul general adjunct Deak Zoltan nu este membru al unui partid politic.

La Brăila, în august 2022 a fost numită inspector general profesoara Elena Luminița Tudor, care l-a înlocuit pe Cătălin Canciu, fostul inspector care era și consilier municipal PNL. Elena Tudor nu este membru al vreunui partid politic, iar presa locală a scris că a participat la proiectul președintelui Iohannis, „România Educată”. Inspector general adjunct este profesoara Cici Mihaela Bolovan, decorată de președintele Iohannis cu Ordinul Meritul pentru Învățământ, în grad de Cavaler la finalul anului 2021 pentru activitatea didactică depusă ca director al școlii ”Anton Pann”, școală cu mulți elevi romi.

Deși la numirea în funcția de inspector declara că nu va face parte din niciun partid politic, la finalul anului trecut aceasta a fost aleasă președinte al Organizației de Femei, din cadrul Partidului Național Liberal. Cel de-al doilea post de inspector adjunct este ocupat de profesoara Corina Ciupală, care nu este membru în vreun partid politic.

În iunie 2022, la conducerea IȘJ Botoșani a fost numit Bogdan Suruciuc, membru în Biroul permanent județean al PNL, candidat în 2016 și 2020, de fiecare dată fără succes la primăria orașului Bucecea. Din 2020 este consilier local în Bucecea. Tot la Botoșani, inspector general adjunct este profesorul de limba română Ciprian Manolache, consilier județean din partea PSD după ce în 2020 a candidat pentru un post de deputat.

La Brașov, inspectorul general Ovidiu Florin Tripșa nu este membru al vreunui partid politic, în schimb Ariana Oana Bucur, inspector adjunct, este vicepreședinte al PSD Brașov și consilier județean din 2020. Ceilalți doi inspectori adjuncți, Ștefania Molnar și Nicolae Savin nu sunt membri de partid.

La Buzău, în martie 2022 profesoara Daniela Palcău a fost numită, prin detașare, inspector școlar general. Aceasta este membru PSD iar în 2020 a fost candidata partidului la Senat. Aceasta a ocupat poziția a treia în listele partidului, însă nu a reușit să obțină un mandat în Parlament. Inspectorul adjunct, Dan Vasile Popescu, a fost ales pe listele PSD consilier local în comuna Măgura, funcție din care și-a dat demisia în septembrie 2021. Acesta nu menționează că este membru al partidului.

La Cluj, inspectorul școlar general este profesoara Marinela Marc, membru PNL Cluj și consilier local din partea aceluiași partid. Anca Cristina Hodorogea, inspector general adjunct, este și ea membru PNL, dar și consilier județean. Ceilalți doi inspectori adjuncți, Cristian Potora și Kerekeș Adelhaida, nu sunt membri ai vreunui partid politic.

Inspectorul general în județul Călărași este fosta senatoare PSD, Roxana Natalia Pațurcă. Aceasta a dobândit o oarecare notorietate după ce s-a căsătorit cu primarul PNL al comunei Borcea. Liliana Corina Diaconu, inspector general adjunct, nu este membru al vreunui partid politic, însă soțul acesteia este membru PSD și subprefect al județului.

În județul Caraș-Severin PSD l-a impus inspector general pe Ion-Lucian Miclău, potrivit presei locale. În declarațiile de interese acesta nu menționează că ar fi membru al partidului, însă în 2020 a candidat pentru un post de consilier județean din partea social-democraților. Lavinia-Carina Pristavu, fosta șefă a IȘJ, este acum inspector general adjunct, membru PNL și candidat pentru consiliul județean pe listele partidului.

La Constanța, șeful IȘJ este profesorul Sorin Mihai, cel care în 2016 câștiga un mandat de consilier local la Mangalia, candidând pe listele UNPR. Avea să treacă ulterior la PNL, și să renunțe la această funcție. Daniela Stan, inspector adjunct, este profesor de religie la un liceu din oraș, iar presa locală a scris că aceasta a ajuns la Inspectorat cu sprijinul lui IPS Teodosie. Cel de-al doilea post de inspector adjunct, funcție creată acum de coaliție PNL-PSD, este Loredana Manolache. Aceasta nu este membru al vreunui partid, însă presa locală a scris că fratele acesteia este consilier local din partea PNL.

La Covasna, Kiss Imre, inspectorul general școlar al județului, este din 2020 consilier județean din partea UDMR. O situație similară este și în județul Dâmbovița, unde șefa IȘJ este profesoara Ileana Cătălina Nicolaescu, fost membru în consiliul județean până în 2020 din partea PSD. Inspectorul adjunct, Dan Alexandru Tică este prim-vicepreședinte al PNL și consilier local al municipiului Târgoviște. Acesta a fost numit la IȘJ în martie 2022, tot atunci când a fost numit inspector adjunct și Alexandru Mitru, și el membru PNL.

Mrejeru Marcela este inspector general în județul Gorj, membru PSD și vicepreședinte al BPJ Gorj. În 2020 a obținut un mandat de consilier municipal în Târgu Jiu, iar social-democrații au readus-o în funcția de inspector general. Iustin Paralescu, inspector general adjunct, este potrivit presei locale membru PNL. La fel, la Galați, inspectorul școlar general este profesoara Gina Brînzan, cea care în 2020 a candidat pentru un fotoliu de deputat din partea PNL în 2020. Ea este vicepreședinte al PNL Galați. La Giurgiu, noul inspector general Ion Ghimpețeanu nu este membru al unui partid, însă presa a scris că acesta a avut sprijinul PSD pentru ocuparea acestui post.

În județul Hunedoara, inspectorul școlar general, Ștefănie Marie este membru PSD Orăștie și consilier județean din 2020, iar inspector adjunct este Adriana Almășan, membru PNL potrivit presei locale. Demeter Levente, inspectorul general al IȘJ Harghita a fost până în 2020 consilier local la Cristuru Secuiesc din partea UDMR.

La Inspectoratul Școlar Ialomița, inspectorul general este profesoara Steluța Iuliana, care până în 2020 a fost consilier județean din partea PNL. O situație similară este și în județul Iași, acolo unde inspectorul general, profesoara Luciana Antoci, este membru PNL și vicepreședinte al Biroului Politic Executiv al Organizației Femeilor Liberale. Inspectorul adjunct, Florentin Ciubotaru, este consilier local al Municipiului Iași ales pe listele PNL.

La Mehedinți, noul inspector general este profesorul Alin Tomescu, consilier județean din partea PSD, aflat la al doilea mandat. Inspectorul adjunct, George Dicu, este consilier local al orașului Drobeta Turnu Severin din partea PNL. În Maramureș, șeful IȘJ este Cosmin Mihai Pop, consilier local din partea PSD în orașul Seini, iar Hitter Annamaria, inspector adjunct, este membru UDMR și consilier local în Baia Sprie. Ioan Muntean, și el inspector general adjunct, este secretar general adjunct PNL Maramureș.

Inspectorul general în județul Mureș, profesorul Sabin Pașcan, și-a anunțat în luna mai a anului 2022 demisia din PNL, spunând că valorile liberale nu îl reprezintă și că n se regăsește în doctrina liberală. În 2012 acesta a fost secretar general al PDL Mureș. Inspectorul adjunct, Antal Levente-Mihály, este consilier local în localitatea Gornești din partea UDMR. În județul Neamț, șefa PSD Neamț, Florentina Luca-Moise, a fost numită inspector școlar general. Din 2020 aceasta este și consilier local la Piatra-Neamț. Inspectorul adjunct, Dana Lăcrămioara Păiuș, este consilier local la Roman, de această dată din partea PNL. Claudia Barna, inspectoare adjunctă la Neamț, este președinta OFL Neamț, iar în 2020 a candidat fără succes pentru consiliul local Târgu Neamț pe listele PNL.
sursa :Fanatik.ro

Distribuie:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știrile Zilei TV

Relevante

SĂRBĂTOAREA FIILOR SATULUI BABA NOVAC

Asociația „FIII SATULUI BABA NOVAC”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al Orașului Ardud, Casa de Cultură „dr. Augustin Mircea” Ardud și Parohia Ortodoxă

Ambulanță implicată într-un accident

În jurul orei 16.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui accident rutier, pe Bld. V.Lucaciu,