Noii polițiști, instruiți să folosească armamentul din dotare!

Noii veniți în structurile IPJ Satu Mare au avut parte, în aceste zile, de un instructaj ca la carte. Instructorul de pregătire profesională al instituției sătmărene are o experiență de mulți ani, așa că zeci de polițiști au efectuat un stagiu de inițiere în ceea ce constă mânuirea armamentului din dotare.

Se știe că viața de polițist nu e ușoară, iar arma trebuie folosită cu discernământ și în siguranță maximă.

În cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, instructorul structurii de pregătire profesională colaborează cu omologii săi din întreaga țară pentru a desfășura activități de instruire a polițiștilor încadrați recent la unitatea noastră, beneficiind de surse externe de expertiză.

Aceste eforturi au ca scop dezvoltarea de polițiști profesioniști, pregătiți să facă față adecvat provocărilor din mediul operativ în care activează.

După finalizarea stagiilor inițiale de pregătire practică, în care și-au consolidat cunoștințele și abilitățile necesare profesiei, un grup format din 25 de polițiști recent încadrați în Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a început un nou modul de instruire în domeniul tragerii cu arma din dotare. Această perioadă de instruire se desfășoară în intervalul 12-23 iunie.

Pregătirea inițială și continuă a polițiștilor reprezintă o parte esențială a măsurilor implementate la nivelul instituției noastre, având ca scop asigurarea unui serviciu polițienesc de înaltă calitate pentru cetățeni. Această instruire intensivă reflectă angajamentul nostru de a dezvolta și de a menține nivelul înalt de competență profesională al polițiștilor noștri.

Suntem convinși că această pregătire suplimentară îi va dota pe polițiștii noștri cu abilitățile necesare pentru a face față situațiilor dificile cu care se pot confrunta în misiunile lor de zi cu zi. Continuăm să investim în dezvoltarea personalului nostru, asigurându-ne că resursele și expertiza necesare sunt puse la dispoziția lor pentru a-și îndeplini atribuțiile în mod eficient și profesionist.

 

Distribuie:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știrile Zilei TV

Relevante

SĂRBĂTOAREA FIILOR SATULUI BABA NOVAC

Asociația „FIII SATULUI BABA NOVAC”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al Orașului Ardud, Casa de Cultură „dr. Augustin Mircea” Ardud și Parohia Ortodoxă

Ambulanță implicată într-un accident

În jurul orei 16.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui accident rutier, pe Bld. V.Lucaciu,