În contextul zilei de 9 mai, o zi cu triplă însemnătate istorică, la Ardud, Gerăușa și Mădăras s-au derulat acțiunile prevăzute în proiectul multianual județean ”Comemorare eroilor neamului în județul Satu Mare”.
Conform protocolului de derulare, în cimitirele de pe raza UAT Ardud unde își dorm somnul de veci eroii patriei, s-au desfășurat momente solemne de comemorare a eroilor prin depuneri de coroane, discursuri emoționante ale reprezentanților autorităților publice prezente și recitări de poezie intercalate cu interpretări de cântece patriotice ale elevilor Liceului Tehnologic Ardud și ai celor de la Structura Mădăras.
Mulțumim dlui prefect Radu Roca pentru gândurile transmise, dlui director al Direcției de Cultură Satu Mare – Zamfir Danciu, tuturor reprezentanților instituțiilor publice prezenți, asociațiilor rezerviștilor care păstrează aprinsă flacăra patriotismului românesc și nu în ultimul rând, adresăm mulțumiri cadrelor didactice care au coordonat copiii și ne-au sensibilizat profund.