Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a semnat în data de 14 noiembrie 2022 contractul pentru realizarea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiție „Creșterea eficienței energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Satu Mare”.
Proiectul a obținut o finanțare de 29.251.177 lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Fiind vorba despre o clădire foarte înaltă și care prezintă o arhitectură specială, nu se poate propune o soluție care sa cuprindă un sistem clasic de izolare termică a anvelopei clădirii, astfel că va fi o lucrare de referință care va impune folosirea unor tehnologii moderne și ingenioase, eficiente și prietenoase cu mediul.
Proiectul, care are drept scop reducerea semnificativă a consumului anual de resurse, prevede termoizolarea unor componente ale clădirii, realizarea unei instalații de încălzire care va folosi aceeași instalație de distribuție a agentului termic, înlocuirea radiatoarelor cu ventiloconvectoare carcasate și realizarea unei instalații centralizate de climatizare în locul aparatelor individuale de aer condiționat. De asemenea, vor fi înlocuite conductele și coloanele de distribuție apă rece din interiorul clădirii, vor fi termoizolate conductele de distribuție a apei reci de consum, vor fi montate baterii monocomandă cu debit redus, iar obiectele sanitare vor fi înlocuite. Totodată, proiectul propune înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu unele noi cu sursa de tip LED și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice monocristaline pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, dar și instalarea a 6 stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice.