Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, alături de Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană, organizează și în acest an Târgul de Paști unde sătmărenii vor găsi o varietate de produse locale și artizanale, realizate de producătorii și meșterii locali.
,,Îi invităm și de această dată pe sătmăreni să aleagă produsele locale, să susțină munca meșterilor și producătorilor locali și să se alăture în acest fel demersului nostru de a susține economia locală, munca și talentul acestor oameni care aduc de fiecare dată la târguri produse pe care nu le vom găsi în marile magazine”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.