Zilele Orașului Satu Mare 2023 va fi un eveniment incendiar, cel puțin asta spun autoritățile locale care astăzi au dat publicității primele detalii despre distracția de vară de la Satu Mare. Primarul Kereskényi Gábor a precizat că în acest an, cel mai așteptat
Zilele Orașului Satu Mare 2023 vor avea loc în perioada 26 – 28 mai, a anunțat astăzi primarul Kereskényi Gábor în cadrul unei conferințe de presă organizată la Primăria municipiului Satu Mare.
Edilul a făcut și primele precizări despre invitații speciali care sunt așteptați pe scena de la Satu Mare.
Potrivit sondajului de anul trecut, sătmărenii s-au declarat mulțumiți de noutățile din 2022.
„Am invitat 12 artiști de top, vor fi 12 puncte de deserivire de băuturi și răcoritare, vor fi 30 de formații și comercianții vor fi selectați”, a precizat primarul municipiului Satu Mare.
Se așteaptă ca peste 100.000 de participanți să fie prezenți la Satu Mare.
Irina Rimes, Carla’s Dreams, Halott Penz, Andia, Shift, Direcția 5, Edda și Holograf au confirmat deja prezența la Satu Mare.
Vor fi amenajate două scene, iar pe aleea Coposu vor fi activități dedicate tinerilor și copiilor.
Tot pe scena de pe aleea Coposu vor urca și formațiile de muzică populară.
Vineri va fi seara dedicată tinerilor, cu Andia și Shift, în timp ce sâmbătă vor urca pe scenă băieții de la Carla’s Dreams. Duminică va fi seara retro, cu Direcția 5, Edda și Holograf. Iar pentru seara de vineri, autoritățile pregătesc și alte surprize pentru tineri.
La fel ca anul trecut, tarabele cu mâncare vor fi amplasate pe bulevardul Transilvania, a spus edilul, care a precizat că, în urma sondajului realizat anul trectu, sătmărenii au fost mulțumiți de faptul că zona de concerte a fost lăsată liberă, iar cei care au dorit să stea la mese au putut să o facă liniștiți pe bulevard.